Dystopian visions

There is a mode of thought that runs counter to this, of course. In the dystopian vision of the future, various apocalypses threaten to destroy humanity. The future is a dark and threatening place in which the progress humankind made in more enlightened eras has led, tragically, to its potential destruction. The solutions to problems of an earlier time often turn out to create even worse difficulties. Environmental dystopians, for example, believe the petroleum that created the modern world, and that dramatically improved the lives of billions, is leading to a planet-wide climatic disaster. Peak oil dystopians contend that petroleum is running out, and our dependence on it will cause a civilizational collapse the likes of which we haven’t seen since the fall of Rome. In these cases, and in all dystopian scenarios, humankind is not freed from its problems — in fact, we may have created them, or made them worse in ways that defy our abilities to control.

évolutions

Liliane Kerjan 3/9 : à propos des évolutions de la vie culturelle américaine. from La Quinzaine littéraire on Vimeo.

Răsfăţ

Practica maniacală a judecăţii se asociază, de regulă, cu amînarea indefinită a deciziei. Cîntărirea distantă a împrejurărilor sfîrşeşte prin a deveni marginalitate. Prin definiţie, „judecătorul“ nu joacă. Comentează. Iar comentariul, în loc să asume şi să îmbogăţească lumea, ajunge să o substituie. „Judecătorul“ trăieşte închis în cercul idiosincrasiilor sale, îşi confirmă, la nesfîrşit, umoarea posacă: nu are neutralitatea de primă instanţă a reflecţiei analitice, ci o neutralitate perpetuă, devenită fel de a fi, pasivitate. Judecătorul nu găseşte niciodată motive să intre în horă şi ratează, astfel, toate alternativele. E mereu în contratimp cu ceea ce se petrece sub ochii lui: îl irită în egală măsură bucuria şi tristeţea, reproşează bucuriei că e prea veselă şi tristeţii că e prea sumbră. Dar nu o face ca exponent al unei juste „măsuri“, ci ca profesionist al dezamăgirii şi al inadecvării. Deviza lui este „nici-nici“, în varianta trivială a răsfăţului infantil. Mereu exterior realului şi mesajelor care i se adresează, judecătorul pierde toate ocaziile. Nu are niciodată intuiţia prilejului care trebuie valorificat, a momentului unic, ireversibil, care nu trebuie pierdut.